marți, 16 aprilie 2013

Crestere de preturi -> Mai multa saracie

Vad ca in ultima vreme se publica in mass-media tot felul de statistici bine realizate zic eu, care vorbesc din ce in ce mai mult despre traiul greu al romanilor, de preturile alimentelor de baza si serviciilor care parca au explodat. Faptul ca o ducem din ce in ce mai greu il sesizam cu ochiul liber in fiecare zi, insa statisticile au rolul de a ne ajuta sa ne formam privirea de ansamblu. Personal eu duc mult mai greu ca in 2008 si din punct de vedere al alimentatiei imi cumpar doar strictul necesar, incercand totusi sa aleg cele mai sanatoase produse. Am cunostiinte care traiau extrem de bine pana acum din comert si care au credite la banci si care doar ca nu plang cand vad cat de mult au scazut vanzarile, comparand cu anii 2010-2011, ani de debut ai crizei.

Adevarul.ro zice ca:

Lipsa unor stocuri din producţia autohtonă, speculată din plin de importatori, a provocat, şi în 2013, scumpirea alimentelor de bază. Cartofi, fasole şi multe alte legume nu mai avem încă din toamnă, cerealele sunt pe terminate, furajele pentru animale sunt deja aduse de peste graniţă, astfel că în această perioadă depindem în proporţii covârşitoare de importuri. Efectul se vede şi în statisticile oficiale, care arată că preţurile alimentelor de bază au crescut cel mai mult în primele două luni din acest an. [.....] În categoria alimentelor, a crescut ponderea cheltuielilor alocate pentru făină, mălai, cartofi şi pâine şi a scăzut pentru carne, preparate din carne, ouă şi brânză. Românii au alocat bugete mai mici şi pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte, cărţi şi articole sportive, dar a crescut ponderea cheltuielilor pentru energie electrică, gaze şi încălzire centrală.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.