sâmbătă, 11 februarie 2012

Protest impotriva ACTA in Romania

Pe o pagină de Facebook intitulată “Bucureştiul spune NU – ACTA! Invită-ţi prietenii!”, peste 35.000 de bucureşteni au anunţat că vor protesta, sâmbătă, împotriva controversatului tratat de contrafacere. Manifestaţia va avea loc în Piaţa Universităţii, între 17:00 şi 22:00, şi face parte dintr-un “eveniment global ce dorește oprirea aplicării tratatului ACTA, tratat ce reprezintă un pachet de legi menite să afecteze extrem de grav dreptul la intimitate și exprimare liberă”, după cum se menţionează pe Facebook.

Proteste similare vor fi organizate şi în restul ţării. În Alba Iulia peste 800 de oameni au anunţat pe Facebook că vor protesta, în Arad peste 2.000, în Bacău peste 2.800, în Braşov peste 4.000, în Cluj Napoca peste 25.000, în Craiova peste 1.000, în Focşani peste 300, în Galaţi peste 300, în Iaşi peste 9.000, în Oradea peste 3.000, în Piteşti peste 1.000, în Râmnicu Vâlcea peste 2.000, în Sibiu peste 2.000, în Timişoara peste 10.000. De asemenea, în multe alte oraşe din România s-au anunţat proteste faţă de ACTA.

Asta e cea mai buna ocazie sa vedem diferenta dintre real life si online life.Sa vedem cati se vor prezenta, avand in vedere ca personal nu am incredere deloc in Facebook, Twitter and co.Retele de socializare suna ca o utopie, la fel ca si comunismul.Cum naiba sa socializezi astfel.Sau asta e o alta forma de socializare pe langa socializarea primara, secundara si etc!?

Sursa

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.